luni, 27 ianuarie 2014

Hai să dăm mână cu mână!

Grădiniţa Măgura



155 de ani de la Unirea Principatelor Române

Cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, vineri, 24 Ianuarie 2014, elevii din clasa a IV-a, de la Școala ,,Emil Brăescu” Măgura, au prezentat  în cadrul activității intitulate ,,Hai să dam mână cu mână!”- ce face parte din proiectul cu același nume, un mic spectacol închinat acestui eveniment.

           Pe lângă scenetele prezentate, elevii au realizat și o mare horă a Unirii.







joi, 9 ianuarie 2014

“BUCURIE DE CRACIUN”

Activitatea desfăşurată la iniţiativa  CONSILIULUI ELEVILOR din    cele două unităţi şcolare “Emil Brăescu” şi Şcoala 2 Măgura, a adunat laolaltă pe toţi elevii care au dorit să se implice în această acţiune de voluntariat, ei colectând alimente şi dulciuri, pentru a le dona acelor copii care se confruntă cu dificultăţi materiale. Donaţiile au constat în alimente şi dulciuri şi au făcut ca, şi aceşti colegi, să simtă bucuria Sfintelor Sărbatori şi  să ştie că….MOŞUL  nu i-a uitat. 

 

De Craciun...

Cea de-a şaptea ediţie a proiectului " Fii Moş Crăciun- Fă un copil să zâmbească de Crăciun" a adus multă fericire în casele celor 11 copii ai Şcolii Gimnaziale "Emil Brăescu" Măgura care frecventează programul social "Şcoală după şcoală", creând o lume magică pentru aceştia. Acest proiect umanitar urmăreşte ajutorarea mai multor familii sărace cu copii din mai multe sate ale României, susţinătorii proiectului exprimându-şi dorinţa de a-i ajuta pe copii şi de a-i face să zâmbească de Crăciun oferindu-le cadouri şi mâncare pentru cina de Crăciun. Coordonatoarea proiectului este domnişoara Mădălina Ivănică, Direcţia Generală pentru Mediu, Relaţii Internaţionale şi Dezvoltare, Comisia Europeană.