vineri, 30 iunie 2017

Școala de vară

În cadrul programului ”Școala de vară” elevi de la Școala nr. 2 Măgura,  au deprins o  tehnică nouă  de realizare a felicitărilor, cea numită IRIS FOLDING- benzi pliate (îndoite) din hârtie colorată sunt puse în straturi într-o spirală pe spatele unei deschideri.

De asemenea, doar cu pagini din reviste, ziare, hârtie reciclată, lipici și foarcecă, copiii au realizat cutiuțe, coșulețe în care își pot păstra bomboanele, pietricelele decorative, bijuteriile.













A început Școala de vară!






Atelierul de creație ,,Bijuterii și împletituri din materiale naturale” a strâns la Școala Gimnazială ,,Emil Brăescu” Măgura, copii creativi în perioada 19-30 iunie 2017.
Elevii au realizat brățări, coliere, pandantive, tablouri folosind diverse materiale naturale pe care le-au prelucrat și colorat după gustul propriu.

duminică, 18 iunie 2017

Excursie școlară

Elevii claselor I-IV de la Școala Gimnazială ,,Emil Brăescu” Măgura și ai claselor  I și   a  III-a de  la Școala  Gimnazială Nr.2 Măgura,  coordonați   de doamnele învățătoare, au realizat o excursie școlară cu următorul itinerar:  Bacău – Buhuși – PiatraNeamț – Târgu Neamț – Roman – Bacău.  Obiectivele   turistice   vizitate   au   fost:   Grădina   Zoologică   –   Piatra   Neamț,   CurteaDomnească, Mănăstirea Văratic, Casa Memorială “Ion Creangă” din Humulești, MănăstireaNeamț, Zimbrăria “Dragoș – Vodă” – Vânători Neamț, Hanul Ancuței.











Meșteșugurile satului de odinioară

În cadrul proiectului educațional ,,Meșteșugurile satului de odinioară” ” realizat în parteneriat cu Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” și cu alte școli din județ, elevii  de la Școala Gimnazială ,,Emil Brăescu” coordonați de doamna muzeograf Enescu Ludmila și cadrele didactice de la clasele CP și I-IV, au desfășurat activitatea intitulată ,,Pictură pe linguri de lemn”. În cadrul acestei activități elevii au ornamentat lingurile de lemn cu pictură artizanală, decorându-le cu motive tradiţionale.




vineri, 16 iunie 2017

ȘCOALA DE VARĂ 2017


Avem propuneri frumoase de activități și promitem să le împărtășim pe toate! Îi așteptăm pe copii pe perioada verii pentru cursuriinteractive, distractive și super-atractive!

joi, 15 iunie 2017

Final de an școlar 2017

Momentul bilanțului, al sfîrșitului de an școlar,  aduce bucurie în rândul elevilor, al părinților dar și al nostru, al profesorilor. Suntem bucuroși să vă fim alături în ziua oferirii premiilor și a felicitărilor si cu această ocazie felicităm premianții, le aprerciem efortul și vă dorim tuturor o vacanță plăcută!