joi, 29 noiembrie 2018

Sezătoarea tematică

Pentru elevii Școlii ”Emil Brăescu” Măgura, purtători ai valorilor și tradițiilor românești, seria manifestărilor dedicate Centenarului continuă cu participarea la activitățile proiectului ”Centenarul României Mari” inițiat de ISJ Bacău în colaborare cu Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, mai exact la șezătoarea tematică ”Românie, plai cu flori”.






luni, 26 noiembrie 2018

Comemorare

În an centenar, elevi și profesori  ai Școlii Gimnaziale ”Emil Brăescu” Măgura, alături de un sobor de preoți, săteni și edili ai comunei și ai județului, au participat la manifestarea dedicată comemorării eroilor căzuți în Primul Război Mondial și Centenarului Marii Uniri prezentând un scurt program artistic și depunând coroane la Monumentul Eroilor din localitate.







duminică, 25 noiembrie 2018

Hora prieteniei

În cadrul activităților proiectului de parteneriat județean ”Cultivă, Învață, Dăruiește”, elevii școlii “Emil Brăescu” Măgura le-au făcut o vizită colegilor și prietenilor lor de la Colegiul Național ”Ferdinand I” Bacău unde talentul, tradițiile și spiritul patriotic s-au îmbinat într-un spectacol - atelier – concurs. Elevii au confecționat suporturi din nuiele, păpuși tradiționale din linguri de lemn, flori nemuritoare din pănuși de porum






b, cocarde aniversare și s-au prins în hore.

”În pași de dans și voie bună”



Concurs ”În pași de dans și voie bună” susținut la Sala Ateneu din Bacău. Locul I la dans popular și interpretare cântec popular-Palade Dumitrița.  Felicitări!