Sezătoarea,
una dintre cele mai frumoase și vechi tradiții
românești care face parte în mod natural din viața comunității rurale, a ajuns, la Școala Gimnazială ”Emil Brăescu”
Măgura, la cea de-a patra ediție. Acțiunea s-a bucurat de o participare numeroasă,
reunind copii, tineri, părinți, bunici, dascăli, oameni din diferite medii
sociale și educaționale care au răspuns invitației adresate de organizatori de
a recrea împreună atmosfera șezătorilor de altădată și de a pune în valoare
frumusețea și bogăția obiceiurilor și tradițiilor strămoșești.
Cântecele populare,
colindele, corul școlii, grupul vocal al cadrelor didactice, Plugușorul, dansul
Caprei, dansul Ursului, corul ”Stephanos” al Catedralei ”Sf. Nicolae” din
Bacău, ansamblul de dansuri populare ”Sărățelul-Măgurelul” alcătuit din foști
și actuali elevi ai școlii, au încântat audiența, manifestându-și astfel dragostea față de
tradiție, de frumos și de autentic și împărtășindu-și unii altora bucuria de a
fi împreună.
Expoziția de
obiecte specifice artei populare: ștergare țesute, cusute sau brodate, pernute,
mileuri, piese ale portului popular, carpete, scoarțe, covoare a servit drept
cadru de desfășurare a momentelor pregătite special pentru această ocazie. Așa cum se obișnuiește, după șezătoare, toti
cei prezenți s-au înfruptat din delicioasele bucate tradiționale pregătite și
oferite cu drag de gazde.
Seara s-a
încheiat într-o atmosferă caldă, plăcută, destinsă, participanții exprimându-și
bucuria că au participat la această acțiune care, a reamintit tuturor, deopotrivă
orășeni și săteni, valoarea inestimabilă a specificul nostru rural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu